Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Poveste din fereastra inimii
Într-un burg pestriț și vesel, pe o stradă oarecare
Un copil trecea zâmbind pe-o alee, la-ntâmplare
Și rotind privirea-n zare cum o fac copii-ades
La gheretă, în vitrină, un afiș de interes:
Vând căței cu ochi zglobii și cu părul cârlionțat,
Jucăuși, plin de iubire, cu boticul brun roșcat.
Curios nevoie mare, doritor de-un prieten drag,
Rușinos, zâmbind timid s-a oprit puțin în prag
Și cu vocea mai domoală l-a-ntrebat pe vânzător:
Care-i costul, cum sunt câinii, dac-a fost vreun doritor.
La auzul celor doi, cinci căței au dat năvală,
Făcând tumbe, alergând, foarte-atenți la cleveteală.
Unul singur, mai sfios, necăjit, blăniță sură,
Rezemând codița mică pe sandala gri de zgură
L-a privit cu îndoială pe băiatul curios,
Cu ochi triști, năsuc rozat, vrând să pară bucuros,
Dar și-a coborât privirea și lătrând aproape stins,
Niciun gest n-a mai schițat, se știa demult învins.
Vânzătorul negustor prezentându-i ca pe-o marfă
I-a lăudat pe fiecare, omițând să fac-o gafă.
Observându-i ochii blânzi, fără licăr, bucurie,
L-a-ntrebat pe comerciant, respectuos, cu modestie
Dacă poate cumpăra cățelușul întristat
Fiindcă-i este tare drag, este ceea ce-a visat.
Fâstâcit peste măsură a-ncercat să-l lămurească:
Cățelușul este șchiop, nu prea vrea nici să zâmbească,
Nici s-alerge, să se joace, stă mereu și meditează,
Nu mănâncă, nici nu latră, toată ziua dormitează,
I s-a rupt cândva lăbuța, va fi șchiop întreaga viață.
Ce-ai putea să faci cu el? Este fără de speranță.
Copilașul a tăcut și din buzunarul mic
A scos banii șifonați, strânși cu trudă, într-un plic.
Văzând omul că nu poate să-l convingă nicidecum
I-a propus să-i dea cățelul chiar și gratis, fiecum.
Dar un gând îl frământa și nu-nțelegea defel
Ce-ar putea face băiatul cu un cățeluș ca el?
Isteț foc, fără s-aștepte vreo-ntrebare de la domn,
Ridicându-și pantalonii i-a spus simplu: eu sunt om!
Am și eu un picioruș, care e din lemn, vezi bine,
Dar am suflet și mă doare, ce-aș putea să-ți spun? În fine.
Îți dau banii, iau cățelul, este tot ce îmi doresc,
Nu-l vreau gratis, este prețul care pot să îl plătesc
Pentru cel mai drag prieten, ce vreodată l-am visat,
Este darul cel mai scump, îl iubesc cu-adevărat.
Eu nu pot nici să alerg, nici să zburd ca alți copii,
Singur sunt de-atâtea ori, nu am multe jucării,
Am ales acest cățel fiindcă seamănă cu mine,
Șterge-ți lacrima degrabă și învață să faci bine!
poezie
de
Ines Vanda Popa
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice