Basorelief cu îndrăgostiți
Iar nu mai suntem noi înșine,
nu mai știm de unde să începem și unde
ne sfârșim, în spațiul dat,
rezemat pe coloana acestor secunde.
Iar ne sunt trupurile basoreliefuri
existând din noi, anume,
numai jumătățile-n mișcare
cele întoarse spre lume.
Iar se concentrează totul numai în ochi,
numai în sprancene, numai în bărbie,
numai în brațul întins și atât,
restul încetând să mai fie.
Iar suntem înscriși într-un cerc,
și nu mai știm de unde începem și unde
ne sfârșim, în spațiul dat
rezemat pe coloana acestor secunde.
|
Module dinamice