Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Cursivitate plăpândă
Mă bat niște pedale în tălpi,
Să mi le iau, să le pun pe spinare,
Stând doar pe coate-n scrijelit, ce doare,
Până se îngroașe scoarța cenușie în cruste dălbi.
Mă trag de firele de păr, electrostatic,
Vâlvoi, ca și cum Einstein mi-ar vrea geniu
Și nu voi reuși nicicând; n-am timpul un mileniu,
Mai mult, decât să îndrug multe cuvinte-n rime, apatic.
Mă irosesc în fiecare dimineață, întrebândă
De pot să mă împlinesc din planul vrut al celeilalte,
Trecută tot la rând, la fel, dintr-alte stopuri, eșec, halte,
Provocat, dar nevrute, ființei ce-o întrețin, cum pot, bolânde.
O alta printre, dintre voi, la fel, la fel, cursivele plăpânde!
poezie
de
Daniel Aurelian Rădulescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice