Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Cântec mic
Picuri de rouă adună
aripile privighetorii,
picuri limpezi de lună
de amăgirea ei plini.
Marmora fântânii adună
sărutul artezian,
vis al umilelor stele.
Copilele de prin grădini
toate îmi spun rămas bun
când trec, și asemeni
clopotele parcă îmi spun.
Și se sărută copacii
în asfințit. Iară eu,
plângând merg pe drum,
fără scăpare, grotesc,
cu tristețe de Cyrano
și Quijote,
mântuitor
de nemărginiri imposibile
cu ritm de ceasornic.
Și văd uscându-se crinii
la atingerea glasului meu
pătat de lumini sângerânde
și poartă liricu-mi cântec
găteli de paiață pudrată.
Se-ascunde iubirea mea bună
sub un păianjen. Și soarele
ca alt păianjen m-ascunde
cu labe de aur.
Destinul nu-mi voi urma,
fiindcă sunt precum Amor
el însuși se-arată -
din plânset săgețile sale
și tolbă inima lui.
Totul voi da la o parte
și suferința-mi voi plânge,
ca un copil părăsit
în basmul ce s-a sfârșit.
poezie
de
Federico Garcia Lorca
din
Poeme
, traducere de
Teodor Balș
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice