Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Ines se rugă Fecioarei fără a-i preciza despre ce era vorba, căci Fecioara se presupunea că-i cunoaște necazurile; dar, la drept vorbind, se rugase deja de atâtea ori încât nu mai nădăjduia într-un ajutor supranatural imediat. Într-adevăr, niciodată nu se produsese nimic extraordinar; iar acum, mai degrabă decât reîntoarcerea celor dragi, își dorea propria-i moarte, blândă, de s-ar fi putut. În clipa aceea se apropie de ea un bătrân; îl văzu venind de departe, croindu-și drum prin mărăciniș. Se concentră asupra imaginii lui, uitând de propriu-i trup istovit și de cuvintele care-i circulau mecanic în spațiul lăuntric, undeva prin dreptul inimii, nu al capului. Mâna stângă i se strânse instinctiv pe o piatră: apărare, teamă, speranță, toate acestea n-au nume, toate trec prin niște filtre necunoscute.
Ioan Petru Culianu
în
Pergamentul diafan
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice