Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Totu-i iubire
Motto: Iubirea e sacrificiul suprem
În prima mea clipă pe lume,
M-am îndrăgostit, ireversibil,
De mamă, de brațele-i calde,
Ca orice pruncuță de om!
De-nvățător, de profesor, de mentor!
Apoi, la un semn al iubirii zglobii,
Ca orice copilă sprințară,
Grațioasă și pură,
M-am îndrăgostit, efemer,
De-o mlădiță asemenea mie!
Adolescentul timid, inocent,
M-a sedus!
Nevinovat m-a sedus,
Cu incandescentu-i obraz,
Cu privirea-i ucigând-o pe-a mea,
Cu mâini tremurânde, fierbinți
Și buze cuminți, sângerii,
Nesărutatele încă!
Apoi, în jocul de-a timpul,
Cum îi stă bine vieții crescânde,
Am pus ochii pe-un flutur sfios!
Tinerețea când ni-e, e focul aprins!.
Dar viața-i spectacol, rătăcire, miraj...
Așa, peste ani, peste vis, peste crez,
M-am îndrăgostit de Adam...
De Adam cel șarmant!
Ah, femeie-nrobită de aștri!
Voluptate de dor, ne-mplinită...
Pământeană ce nu se dezminte!
Amestec de mit, adevăr și minciună...!
Eva din mine îl voi, negreșit, pe Adam!
În prima oră a mea-n Univers,
M-am îndrăgostit de prezent, de ființă,
De natura divină, de adânc, de înalt,
De Luceafăr, de Calea lactee,
De Ursa cea mare! De marea-n furtună!
De muntele-n tihna și sălbăticia uitării...!
Treaptă spre cer, m-am împlinit în Lumină,
Ca să nu pot fi dizolvată de Soare!
M-am lăsat, vietate plăpândă,
Înveșmântată-n culoare,
Amăgită de ploaie, de briză,
De crepuscul, de cerul albastru,
De văzduh și de zbor cu aripi deschise!
M-am alintat în iubire-n cuvânt, în suspin!
M-am lăsat curtată de șoaptă, de zâmbet,
De rechemări și iertare...!
M-am îndrăgostit de o mie de ori!
Și încă, pot să mai pot, până, deloc, nu voi fi...!
Ca porumbița cea sfârtecată de șoim, pot să mor din iubire,
Reinvestindu-mă-n aer, în apă, în pâine, în flori!
Intangibilul, pot să-l ating cu lăuntrul uimirii,
Din inima-mi saturată de candid!
În unica mea zi pe Pământ,
M-am îndrăgostit de iubire,
Invocând lichidarea de stoc,
A întregului cont,!
Azvârlindu-mă-n Hades,
Ca tăgadă a propriului suflet!
M-am convertit în iubire dar,
De-n zadar, preaplinul iubirii-mi va fi,
Eu pot să consimt, nesilită de nimeni,
Să înfig în unica-mi zi pe Pământ,
Cuțitu-mi cu două tăișuri...
Să umplu cu jinduri jumătatea cea goală
A paharului meu!
Și, vărsându-l pe ochi,
Pe trupu-mi, pe cuget,
Să-mi accept neprezentul diform...
Translucid, străveziu, indecis, incolor!
Pentru ca, ție, Adame, până sunt, cât voi fi,
Să-ți pot primi neiubirea-ți
Și s-o asum ca pe-un voal infinit!
Să-mi strâng la piept sacrilegiu-mi...
Și-apoi, înainte de-amurg, să te strig...
Să scâncesc... și să tac!
Fiindcă tot ce e-n mine-i iubire!
poezie
de
Iulia Mirancea
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice