Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Tristeți!
Îmi port ca pe-un copil bolnav tristețea,
prin parcu-n care frunzele, asemeni clopotelor plang;
și-aud cum crește neliniștea începutului de toamnă departe,
și cum aleargă păsările ploii, pe acoperișuri negre și se frâng.
E-aceeași amintire și-aceeași deznădejde veche.
Aș vrea cu brațele tale de astă-vară să mă cuprinzi;
pășesc pe urmele trecutului nostru, cum aș merge după un om cunoscut,
și, totuși, nu-ți mai găsesc gestul, în lacul cu mohorâte oglinzi.
E pretutindeni, un aer apăsător, ca de spital,
și pomii în despletiri, își spun mâhniri știute.
Amintirea ta îmi închide drumul ca un mal,
și-mi simt gândurile, în pietrișul umed, căzute.
Așa: vino să-mi ridici sufletul, ca pe-o coajă de copac,
și să-mi citești durerile închise cuiburi de păsări triste,
acolo. Mâinile tale să-mi fie deznădejdii, mătăsoase batiste,
și ochii tăi, pentru copilul tristețelor mele, odihnitor hamac,
Vântul răscolește cerul ca pe-o carte deschisă.
Aud fâșâitul foilor pe care-s scrise atâtea povești dureroase.
...De departe vine prevestirea unui sfârșit apăsător,
și eu îmi port tristețea ca pe-un copil, prin săli de spital reci și întunecoase.
poezie
de
Ilarie Voronca
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice