Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Iubirea Sf. Ioan
Capul meu stă pe tava privirilor voastre,
tâmplele îmi zvâcnesc ca furtuna-n fereastră,
cum de nu pot muri după ce am scris un poem?
Înalț privirea, în jurul meu nu s-a schimbat nici un semn,
nu mai pot nici ochii să-i închid,
lumina mă orbește, sunt ca o frunză în vid.
Ne-ndoios, nimic nu stăpânesc,
îmi trec stele galbene în sânge,
eu dansez, cu cartea-mbătrânesc,
Zidul Plângerii mă cheamă și mă strânge,
iar pustiul ce l-am străbătut
a- nflorit, a dat fructe de aur,
secolul din trupul meu a rupt,
dar sunt veșnic cum este și valul.
Nume port, morminte cenușar,
n-am pus însă doliu pe retină,
inima îmi bate mult mai rar,
când m-apropii tot mai mult de Tine
Ca iarba-n primăvară este iubirea mea,
o paște timpul, iarna o face fulg de nea
și mai rămâne-n urmă o lacrimă, apoi
trec norii ca și anii, nu vom mai fi nici noi,
dar în adâncul firii trăiește, lumânare
ascunsă-ntr-o firidă, nestinsă de suflare,
sub raza tremurată citesc în mine, scriu,
"De ce-nțelegem rostul iubirii prea târziu?".
Ai ochi de fecioară frumoasă, iubito, cu părul șaten,
lăsat pe umerii netezi ca zarea-n ținutul Goshen.
Zâmbești ca un prunc înaintea descătușării din vis,
zadarnic aș vrea doar cu mintea
să-mi stăpânesc ochiu-nchis
în mine, în inima care, bătând nebunește, cerșind,
îți caută cu viclenie dorințele, șarpele jind.
poezie
de
Boris Marian Mehr
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice