Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Cioara și vânătorul
- Gar, gar, gar
Și lasă-mă în pace!
Ai venit la mine iar,
Acasă, nu ai ce face?
Mâncai boabe de la tine
Acum vii să mă împuști.
Nu ți-e milă, nici rușine
Pentru ce tu mai trăiești?
Acasă mănânci friptură
Și vii să mă necăjești.
Cu curcani în bătătură,
De ce, omule, mă gonești?
Porumbul este al meu,
Să pui la el tot anul,
Vezi-ți de iepurele tău
Și nu face pe dușmanul.
- Ce spui, cioară blestemată?
Ieși afară din tufiș!
Să vorbim și noi odată,
Nu hoțește, pe furiș.
Am lucrat câteva zile
La arat și semănat,
Acum te văd pe tine
C-ai venit la recoltat!
Buum... s-a auzit odată,
Urmată de o dâră de fum,
Cioara a zburat îndată,
Văzându-și de drum.
Supărat foc își zice
Lasă, că ți-o fac eu...
Dă la cai câteva bice
Și se tânguie mereu.
Când a ajuns acasă
De soață era așteptat,
Cu friptură și vin pe masă,
El însă mereu supărat.
I-a vorbit despre porumb;
De ciori fiind mâncat,
Să-l împene cât mai curând,
Să fie un lucru descurcat.
Să ia cu ea și niște sare
S-o presare la fiecare cuib
Una câte una moare
De nu se mai văd prin crâng.
- Am înțeles, vânătorule dibaci
Că au râs ciorile de tine,
Știam eu că ești cârpaci
Aruncă țăcala mai bine.
Ori ți-o atârn eu în cui,
Și-ți pun țoiul la vezeală
Să bei, dar să nu spui
Că te-a păcălit o cioară.
poezie
de
Dumitru Matei
din
Clepsidra vieții
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice