Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Înțelepții în viață au ținut sfat împreună cu sufletele înțelepților defuncți, iar acestea le-au spus (citat din tratat): Iapa albă a fătat pentru ultima oară. Va fugi, va fugi și nimeni n-o ști că n-a crăpat. Va călca în picioare grumajii ucigașilor ei. Fiindcă s-a zis: n-ai cum să smulgi inima fără să frângi coastele. Sufletele înțelegeau prin asta că, în aparență, indienii vor pieri ca niște găini bete. Numai în aparență însă. Căci iată teribila (sau: înfricoșătoarea) taină a celor o mie de miriade de suflete: Din cele mai vechi timpuri, trupurile indienilor au fost însuflețite de o mie de miriade de suflete indestructibile. Sufletele nu erau distribuite câte unul pentru fiecare trup; doar războinicii și înțelepții aveau câte un suflet și câteodată chiar mai mult de unul. Femeile și copiii posedau numai o mică părticică de suflet, zisă "rază de lumină". Sufletul intra în războinic o dată cu inițierea, fiind invocat de Colegiul Șamanilor.
Ioan Petru Culianu
în
Pergamentul diafan
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice