Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
* * *
Mari sunt pustiurile, și totul este pustiu.
Câteva tone de pietre sau țigle clădite nu sunt suficiente
Pentru a ascunde pământul, acest pământ care e totul.
Mari sunt pustiurile, mari și pustii sunt și sufletele -
Pustii fiindcă nu trece prin ele nimic decât ele însele,
Mari fiindcă din ele se vede totul, și totul e mort.
Mari sunt pustiurile, o suflete!
Mari sunt pustiurile.
Nu am luat bilet pentru viață,
Am greșit ușa sentimentului,
N-au existat nici voință și nici ocazie pe care să nu le pierd.
Nu-mi rămâne astăzi altceva, în ajunul călătoriei,
Cu valiza desfăcută așteptând o aranjare a lucrurilor mereu
amânată,
Așezat pe scaun înconjurat de cămăși ce nu mai încap
nicăieri,
Nu-mi rămâne astăzi (afară de jena de a sta așezat prostește
așa cum stau)
Decât să aflu următorul lucru:
Mari sunt pustiurile, și totul este pustiu.
Mare e viața, iar faptul că ai viață nu înseamnă nimic...
Îmi aranjez valiza mai bine cu ochii care gândesc să o aranjeze
Decât cu mâinile mele fictive (și cred că mă exprim bine).
Îmi aprind o țigară ca să-mi amân călătoria,
Ca să-mi amân toate călătoriile,
Ca să amân întreg universul.
N-ai decât să treci mâine pe aici, realitate!
Destul pentru astăzi, oameni bravi!
Amână-te, prezent absolut!
Mai bine să nu exiști decât să exiști așa cum ești.
Cumpărați-i ciocolată copilului căruia eu i-am urmat din
greșeală
Și scoateți reclama fiindcă mâine are loc infinitul.
Doar că trebuie să-mi fac valiza,
Trebuie neapărat să-mi fac valiza,
Valiza.
Nu pot să-mi transport cămășile în ipoteză și nici valiza în
rațiune.
Da, toată viața mi-am petrecut-o făcându-mi valiza.
Tot așa, toată viața, am rămas prosternat între stive de
cămăși
Făcând planuri și rumegându-mi, ca boul ce încă n-a ajuns la
rangul de zeu Apis,
destinația.
Va trebui să-mi fac valiza existenței.
Va trebui să exist ca să aranjez valize.
Scrumul de la țigară cade pe cea dintâi cămașă din teanc.
Arunc o ochiadă, constat că sunt pe cale să adorm.
Știu un singur lucru: știu că trebuie să îmi fac valiza,
Și că mari sunt pustiurile, că totul este pustiu,
Și că există o parabolă despre asta, pe care evident c-am uitat-o.
Iată că mă ridic de pe scaun și-i încarnez pe toți Cezarii.
Până la urmă am să-mi închid definitiv valiza.
La naiba, am s-o aranjez și am s-o închid;
Vreau să o văd pur și simplu luată de aici,
Vreau să exist independent de ea.
Mari sunt pustiurile, și totul este pustiu,
De nu cumva mă înșel, evident.
Mai bine să-mi fac valiza.
Sfârșit.
poezie
de
Fernando Pessoa
din
Odă maritimă
, traducere de
Dinu Flămând
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice