Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
A câta oară?
A câta oară viața lui Cristos
așterne iarăși flori în ramuri vechi
și cântă rândunelele perechi?
Iar tu rămâi tot mort, tot neguros.
A câta oară slava lui Isus
aduce iar zambile și cicori,
un rai ce-mparte veșnic iar fiori?
Iar tu rămâi tot crunt, tot nesupus.
A câta oară spunem: A-nviat!
Și Cel ce-i viu, în zbor de ciocârlii,
te-așteaptă iar între ai Lui să vii?
Iar tu, tot sub povara de păcat.
A câta oară, în lumini de gând,
El vine iar, ca vântul printre brazi?
Și tu nu strigi: Rabuni! și nu cazi
ca să-I cuprinzi picioarele plângând.
A câta oară, seara spre amurg,
tu vezi către Emaus un străin,
un om ciudat, cu chip de lacrimi plin.
Și tu știi pentru cine I se scurg.
A câta oară în cămara ta,
prin ușa ferecată cu zăvor,
străbate iar divinul Salvator?
Și tu măcar nici nu-L întrebi ce vrea?
A câta oară, ca să-ți dea dovezi,
te-ndeamnă iarăși: Nu fi ne-nțelept,
ci puneți mâna-n rana Mea în piept!...
Iar tu ți-astupi și ochii să nu vezi.
A câta oară El te-așteaptă blând,
cu pâini și pești ca pe un ucenic?
Iar tu iei hrana și nu spui nimic.
Cât vrei să te mai rabde? Până când?
A câta oară, ziua, spre Damasc,
se-arată o lumină-n jurul tău?
Iar tu alergi mai crâncen și mai rău
să-i strângi ciorchinii și să-i storci în teasc.
Nu înțelegi că, totuși, într-o zi,
Îl vei vedea... când va zbura spre Cer?
Și noi vom fi cu El... iar tu stingher.
O, vino astăzi, nu mai zăbovi.
poezie clasică
de
Costache Ioanid
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice