Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Plecarea imediată a ambulanței fu, în ochii experților Bedeker-ului din Maculburg, mai grăitoare decât un certificat de deces semnat; căci chiar într-o țară atât de stranie precum Jormania, s-ar fi găsit în cele din urmă o posibilitate de-a o lăsa să intre în parcul ticsit de trupe, de-ar mai fi fost ceva de salvat. Iar în cazul când doctorii ar fi hotărât, de pildă, că agonizanții erau intrasportabili, ar fi trebuit să fie aduse de urgență aparate de transfuzie la domiciliu. Or, nici un transport de felul acesta nu fusese semnalat de observatorii Bedeker-ului camuflați în pomi de-a lungul tuturor șoselelor naționale. Și în orice caz, ordinul Bedeker-ului fusese formal: convoiul ar fi trebuit să fie oprit cu orice preț, cu ajutorul minelor-fluture. Fiind încredințat de moartea președintelui Gologan și a soției sale Mortu, Imperiul declanșă, în noaptea de 30 aprilie 1989, operațiunea Omega, cea mai secretă ce fusese vreodată întreprinsă spre a restabili armonia într-o țară-satelit.
Ioan Petru Culianu
în
Păcatul împotriva Spiritului
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice