Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Cât cinism... în metafora unei zile
Niciodată nu voi găsi cuvinte
destule
să-ți pot da un nume,
exaltato,
înțeleptul din mine îmi spune
că libertatea este o fantomă
ce adoră plimbările
sub lună plină.
Deschid o fereastră spre lume și strig:
"nu aici veți găsi adevărul, în groapa
aceasta plină cu vorbe
sterile,
cu voci sufocate de valuri uriașe
de lumină!"
Priviți spre pădure!
Verdele e prospețimea
ce răsfață
și umbra'nrourată
ademenind rugătoare
o ultimă și-nflăcărată oră de iubire,
experiment ancestral lăsat moștenire
( ah! cât cinism.. în metafora unei zile)
celor ce sfâșiindu-se neîncetat
se admiră
și poate n-au aflat
că tăcerile au același miros de brad
când visele rând pe rând se deșiră.
Niciodată nu voi găsi cuvinte destule
să-ți pot da un nume,
nechemato,
poetul din oglindă îmi spune
că singurătatea
este un imperiu al fricii
ce adoră sângerarea cuvintelor,
( ah! ce impertinentă sângerare și apocalipsă)
că luna plină își adună lupii
ca o biruință
ca o nimicire a înțeleptului
din mine....
poezie
de
Valentina Becart
din
Confluențe literare
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice