Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Cântul XVIII
Așa-ncheind apoi a sa vorbire,
profundul doctor mă privea mereu,
atent, în ochi de-arăt vro mulțămire.
Dar, cum ardeam de-o nouă sete, eu,
deși tăcând din grai, ziceam în minte:
"Prea mult să-ntreb, îi cade poate greu."
Ci,-nțelegând veracele părinte
timida-mi vrere ce n-o dam pe față,
vorbind, mi-a dat curaj să-ncerc cuvinte.
"Lumina ta-mi revars-atâta viață
în minte,-ncât ea clar putu s-adune
ce-al tău cuvânt explică și mă-nvață.
Te rog deci, dulce tată drag, și-mi spune
de-acel amor ce zici că-i temelie
oricăror fapte, rele fie,-ori bune."
"Aprinde-a minții ageră făclie
și-eroarea", zise, "limpede-ți va fi,
a orbilor cari duci voiesc să fie.
Creat fiind un suflet spre-a iubi,
el tinde spre-orice lucru care-i place
pe loc ce placu-l mișc-a făptui.
Sensoriul vostru ia din ce-i verace
direcția sa și-n voi așa o-ncheagă,
că sufletul din ea obiect își face.
Și, dacă,-ntors spre ea, o prinde-ntreagă,
înclinu-i este-amor care, firește,
că prin plăcere-n voi din nou se bagă.
Apoi, cum focu-n sus se năzuiește
prin forma-i dată de-a căta ființă,
unde-n materia sa mai lung trăiește,
așa un suflet prins intră-n dorință,
ce-i psihic act, și, până nu posede
obiectul vrut, se zbate-n nepriință.
De-acolea și-adevărul clar se vede
ce-ascuns e el acelui ce pe-oricare
amor c-ar fi-n de sineși bun îl crede.
De-aceea poate, căci obiectu-i pare
de-a pururi bun, dar nu-i tot chipul bun,
deși e bună ceara lui ce-l are."
"Cuvântul tău și mintea mea mi-o spun
curat ce este-amorul și de unde,
dar mult mai mare dubiu-n mine pun,
căci, dacă el de-afară-n noi pătrunde
și sufletul e numai rob dorinții,
de merge strâmb, ori drept, el nu răspunde."
Iar el: "Cât pot să vadă ochii minții
ți-am spus; de-aici Beatricei tale-i cere
dovezi apoi, că-i chestie-a credinții.
Orice substanț-o vei avea-n vedere,
distinctă de materie,-ori și legată
de ea, conține-o proprie-a sa putere
ce-i numai prin lucrări manifestată
și n-o arat-altce decât efectul,
precum că-i viu un pom prin verde-arată.
De-aceea noi nu știm nici intelectul
întâielor noțiuni de unde vine,
nici primele porniri ce-aduc afectul,
căci sunt în voi ca zelul în albine
de-a face miere; deci întâiul drag
nu este-n sineși el nici rău, nici bine.
Acum, spre-a fi din el și toate-un cheag,
e-n voi născut-a minții sfătuire
ce strict păzește-al consimțirii prag.
Aci-i izvorul de-unde ia pornire
ce-i merit și ce nu-i, precum alege
și-nlătură o bună,-ori rea iubire.
Câți până-n fund putur-așa-nțelege
văzur-aceast-a firii libertate
și etic-o făcură astfel lege.
Deci, chiar zicând că din necesitate
s-ar naște-oricare-amor ce-n voi rodește,
există-n voi putința de-a-l abate.
Virtutea asta nobil-o numește
Beatrice-arbitriul liber și-o să-ți spună
de ea mai mult, și-atunci îți amintește!"
Spre-al nopții miez târziu sosita lună,
asemeni c-un ceaun de foc, acum,
făcând în juru-i stelele s-apună,
trecea-mpotriva cerului pe-un drum
ce-l arde Feb când el din Roma pare
c-apune-ntre Sardin' și Cors'; și cum
acea gentilă umbră, pentru care
respect Pietolei Mantua cedează,
și-a fost depus împusa-nsărcinare;
de-aceea eu, ce la-ntrebări și trează
și simplă dezlegare-acum avui,
stam ca și-un om ce plin de somn visează.
Ci smuls din starea de-ațipire fui
deodată de-un popor venind cu zorul
din dosul nostru,-urmând cărarea lui.
Precum, spre-a cere Tebele-ajutorul
lui Bah, vedeai prin nopți, pe lâng-Asop
și-Ismen, curgând cu vuiet mult poporul,
așa-ntețeau prin cerc al lor galop,
precum vedeam, și-aceste vieți zbătute
de-o bună vrere și de justul scop.
Curând au fost deasupră-ne, căci iute
venea fugind ăst stol și-n clipă gata,
și-n frunte doi plângeau mai cu virtute:
"Pe munte-a mers cu grabă Preacurata;
Cezar, voind Herda s-o supuie,
lovi-n marsili și-n Spania-și duse armata.
Curând, curând, că timp de-a-l pierde nu e
prin dor scăzut", strigau din urmă toate,
"ca bunul zel în grație să ne suie!"
"Oh, neam din care-o vie-ardoare scoate
zăbava cea ce,-n dorul ce v-a tras
spre bine,-a pus prea slabă râvnă, poate,
acest ce-i viu și nu-nșelați vă las
să urce-ar vrea când soare-o să răsară,
deci spuneți pe-unde-i mai pe-aproape-un pas?"
Aceste vorbe lor li s-adresară.
Iar unul din mulțime: "Vino-n sus
pe urmă-ne și-i da-n curând de-o scară.
Atâta dor de-a merge-n noi e pus,
că nu putem sta-n loc. Să fim iertate,
de-ți pare brusc ce nouă ni-e impus.
La Sân Zeno-n Verona fui abate
subt Barbarossa, bunu-mperator,
din cauza cui și-acum Milanul pate.
Și-atare-i unu-n groapă c-un picior,
ce trist va fi de-această mănăstire
și plânge-va-n curând, că-i fu prior,
că-n locul unui demn de păstorire
a pus pe fiul său cel rău născut,
diform la trup și mai diform la fire."
Nu știu de-a spus mai multe,-ori a tăcut,
atât era-ntre noi de mult declinul,
ci-acestea le-auzii și mi-au plăcut.
Ci-acel ce-n orice-amar îmi fu sprijinul:
"Te-ntoarce",-a zis, "acum și ia aminte
la doi ce vin și lenii-i cânt-aminul."
Strigau în urm-a toți: "Mai înainte
de-a-i trece prin Iordan moștenitorii,
muri ieșita din Egipet ginte.
Și,-urmând pe-Anchis, a fi-ntre răbdătorii
cei până la sfârșituri câți nu vrură,
și-au dat ei singuri viață făr' de glorii."
Iar, când de noi departe-atâta fură
că nici nu mai puteau a fi zărite,
nou gând mi-a dat prin cap și se născură
dintr-însul multe-apoi și felurite;
și-atât dintr-unu-ntr-altul fui trimis,
că ochii-mi s-au închis pe nesimțite
și gândul meu s-a prefăcut în vis.
cânt
de
Dante Alighieri
din epopea
Divina comedie
, Purgatoriul
, traducere de
George Coșbuc
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice