Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Cântul XXXII
De-a sa plăcere-aprins acel părinte,
cu drag să-mi fie-aici maestru vru;
așa-ncepu cu-aceste vorbe sfinte:
"Ce ran-a-nchis și-a uns Maria fu
străpunsă de frumoasa doamnă, care
o vezi șezându-i la picioare-acu.
Apoi, din josul ei, după gradare
în rândul cel de-al treilea, stă Rahila,
și-n rând cu ea Beatrice scaun are.
Rebeca, Sara, Iudita și umila
strămoaș-a celui ce-n căința lui
strigat-a-n vers: Spre mine-ntoarce-ți mila!
Le poți vedea din tron în tron, cum sui
mergând în jos, cum merge trandafirul,
pe nume-o foaie după foaie-o spui.
Femei ovreici sunt toate-aici din șirul
al șaptelea, și-n jos și-n ceea parte,
și-n părul florii-n două fac răsfirul;
căci, după cum fixară ca pe-o carte
privirea lor pe Crist divină,
sunt zid ce-aceste sfinte scări le-mparte.
Pe partea-n care vezi că-i floarea plină
în toate-ale ei foi, aceia stau
ce-n Crist crezură,-n cel ce-avea să vină;
ci,-n partea unde-aceste rânduri au
și tronuri goale,-s cei ce din creștinul
popor pe Crist venit se răzimau.
Și,-așa precum aici de slavă plinul
al doamnei scaun și-apoi tron de tron
din josul lui formează deschilinul,
așa dincoace-al marelui Ion
ce-a pururi sfânt rabdă și moarte-amară
și loc pustiu și-n iad doi ani canon;
și toți subt el sunt duhuri ce separă,
Francisc, și Benedetto, și-Augustin,
și alții până jos din scară-n scară.
Admir-acum prevăzul cel divin,
că ambe-aspectele-n credința vie
vor face parcu-n părți egale plin.
Să știi că-n jos de treapta mijlocie
ce-mparte-n două curtea noastră-ntreagă,
n-ajunge-un duh prin propria vrednicie,
ci-a altuia, pe-anume stări ce-l leagă;
căci toate-au fost în lume mai nainte
de-a fi-n putință libere s-aleagă,
cum poți vedea din fețele lor sfinte
ca și din a lor voci copilărești,
de-asculți și de te uiți luând aminte.
Acum tu taci și taci că te-ndoiești,
deci strânsul nod vreau clar să ți s-arete,
căci tu-n idei subtile-aci te-oprești.
În tot întins regatul ăstor cete
nu poate-avea-ntâmplarea loc defel,
precum ar fi mâhnire,-ori foame,-ori sete,
căci tot ce vezi e stabilit de el
prin legi de veci, și cauza-i cu favorul
de-acord cum este-un deget c-un inel.
Deci nu fără de cauză stă poporul
de-aici în rang mai jos și rang mai sus,
la viaț-adevărat-adus cu zorul,
căci prințul cel ce-atât amor a pus
în regnul odihnit de-adânca pace,
încât nu-i nimeni să-ndrăzneasc-un plus.
Sub ochii-i veseli când el duhuri face
se dă din grație-atâta cât se-ndură
în mod divers; și-aceasta să te-mpace.
Vi-o spune-adins și limpede-n Scriptură
aceasta-n frații cei născuți deodată
ce chiar din mam-au fost trăind în ură.
Deci, când și numai după păr s-arată
al grației grad, pe-aceste culmi sublime
coroana grației caut-a fi gradată.
Deci nu dup-a lor proprie vrednicime
au ele-aici gradată diferință,
ci-n gradul singur al favoarei prime.
În primii secoli fu, spre mântuință,
de-ajuns acelor suflete curate
să aibă dreapt-a taților credință.
Dar, când trecu acea dintâi etate,
nevoie fu să taie-n jur bărbații,
dând spor zburării lor nevinovate.
Venind apoi și timpul naltei grații,
făr-un botez desăvârșit în Crist
s-opresc în limb chiar și nevinovații.
Privește-acum în fața ce-i lui Crist
mai mult la fel, căci singura-i lucoare
te poate face apt să vezi pe Crist."
Deasupra ei atâta sărbătoare
văzui plouând-o sfântul neam a cui
menire-a fost pe-asemeni culmi să zboare,
încât, de-oricâte pân-acum văzui,
uimire-atâta nu mă mai cuprinse,
nici nu-mi păru mai mult asemeni lui;
și-acel amor, ce-ntâi din toți descinse
cântând "Mario, plină tu de har..."
în față-i stând, aripile-și întinse.
Și-ntreaga curte-n tot al ei hotar
răspunse-n cor cântării-acei divine
și toți acum luceau cu mult mai clar.
"O, sfinte tată, tu, ce pentru mine
scobori aici, lăsând iubitu-ți loc
ursit de soarte-a pururi pentru tine,
ce înger este-acest ce-n vesel joc
privește-n ochi pe doamna frumuseții
și-așa-i de-namorat că pare foc?"
Așa-l rugai pe cel ce-n timpul vieții
prin tine-a fost împodobit, Marie,
cum e de soare steaua dimineții.
Iar el a zis: "Și har și veselie,
pe cât acestea-n îngeri pot fi puse,
le are-ntregi și-așa și vrem să fie,
căci el e cel ce buna veste-o duse
Mariei jos, când a fi încărcat
divinul fiu cu-a noastre sarcini vruse.
Cu ochii-acum să vii, cum merg gradat
și eu vorbind, ca marii-nvingători
să-i vezi ai ăstui drept și sfânt regat.
Cei doi din culme, cei mai zâmbitori,
căci mai aproape stau de cea augustă,
sunt ca și rădăcini acestei flori.
Acel ce-n stânga ei vecin îi custă
strămoșul e, de-a cui gustare-odată
umana specie-atâte-amaruri gustă.
La dreapta-i vezi pe-acel cucernic tată
al sfintei legi, cui cheia ce descuie
ăst sfânt locaș de Crist îi fuse dată.
Și-acel ce încă viu văzu cum suie
amarul timp miresei, ce cu zel
ne-o dete cel străpuns de spini și cuie
stă lângă el, iar lâng-Adam stă cel
ce duce-a fost, pe când trăia cu mana
ingratul cerbicos popor rebel.
Cu Petru-n față vezi șezând pe Ana;
fiind ferice-atât să-și vadă fiia,
nu-ntoarce ochii spre-a cânta osana;
și,-n fața primului strămoș, Lucia,
cui doamna ta-i trimise-a ei rugare,
pe când te ruina-n prăpastie-orbia.
Și-acum, că-ți trece timpul de visare,
să stăm aici, ca bunul croitor
ce taie-o haină-n cât postav îl are,
să-ntoarcem ochii spre-acel prim amor
ca,-n ochii lui privind cât ai putere,
să fii pătruns de strălucoarea lor.
Ca nu cumva s-aluneci spre cădere,
din aripi dând, crezând a-năinta,
de-aceea ni se cade har a cere,
har celei ce te poate ajuta.
Iar tu acum urmează-mi cu iubire,
cu glasul meu unind inima ta."
Și-aș-nceput-a sfânta lui vorbire:
cânt
de
Dante Alighieri
din epopea
Divina comedie
, Paradisul
, traducere de
George Coșbuc
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice