Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Revelație
Celula adormită pe corpul meu apus
Trezindu-mă la viață, departe de-ntuneric,
Îmi odihnesc lacrima din orizont himeric
Și tot de Sus se lasă-n Jos mereu... și ce-am de spus?
Nimic din ce n-am scris se scrie peste mine
Privesc înlănțuită la astrul din înalt,
Ce pare a fi hăul, ori poate fi un salt
Spre dorurile ascunse pe chipuri în ruine.
Aer străin să împresoare trupul meu cel strâns;
Să vină marmura celestă pe fața mea cea rece,
Căldura mult mă doare, deși n-aș vrea să plece
Ea duce-n depărtare un zâmbet pal și plâns.
Să strig?... Să mă opresc?...
Cuvinte ce nu-s ale mele,
Se scaldă-n albia de stele... și
Tac în vorbe albe. Privesc, cânt, mocnesc.
Să stau și să aștept câte-or să mai vină,
Să râd plângând ca toți acei din jurul meu?...
Sau să adun fărâme și să clădesc un eu
Respingându-mi viața asta prea haină?
poezie
de
Adina-Cristinela Ghinescu
din
Să ai ce să pierzi...
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice