Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Cântul IX
Apoi, Clemențo, lămurit când fui
de Carlo-al tău și-mi spuse cum dușmanii
aveau să-și bată joc de-urmașii lui,
mi-a zis: "Dar taci, și las' să curgă anii!
Atât mai pot să-ți spui ce-o fi nainte:
că just amar urma-vă-va pierzanii."
Apoi viaț-acelei flăcări sfinte
s-a-ntors spre soarele care-o străbate
ca și spre-un bun de-odihn-a orice minte.
Făpturi împii și suflete-nșelate,
vai, cum vă-ntoarceți voi de-asemeni bine,
cu ochi țintiți mereu spre vanitate!
Și iat-alt foc spre noi văzui că vine
din sfera lor și claru-i foc de-afară
vădea dorința-i de-a vorbi cu mine.
Iar ochii doamnei, care-asupra-mi stară
ca și nainte, fix, cu-a lor privire
un semn vegheat de dulce-asens îmi dară.
"Dorinței mele,-o, fă-i curând plinire,
ferice duh, am zis, fă proba ta
că pot răsfrînge-n tine-a mea gândire."
Din fundu-i, de-unde pân-atunci cânta,
deși n-o cunoșteam, acea lucoare,
cum face-un om dispus a te-ajuta,
mi-a zis: "În partea țării făr' de-onoare,
Italia, ce-și zace-ntre Rialt'
și muntele ce Brentei dă izvoare,
un deal se nalță, însă nu prea nalt;
el patrie este-acelei flăcări grele
ce dete-acelui loc cumplit asalt.
Vlăstar a fost și ea al mamei mele:
Cunizza fui și-aci-ntr-acest regat,
căci roabă fui puterii-acestei stele;
ci-mi iert aici cu drag al meu păcat
și nu mă plâng și rabd cu veselie,
iar d-ast-al vostru vulg poate-i mirat.
Odorul rar, cel mai aproape mie,
ursit al nostru cer să ni-l orneze,
bun nume-avu, și, stins pân-o să-i fie,
avea-va suta de-ani să se-ncinceze.
Ei, vezi, de-avem de fapte-a da dovadă,
ca primei vieți și-a doua să-i urmeze!
Ci-altfel gândește azi acea grămadă
dintre-Adige și Tagliament, alt gând,
căci, orișicât s-o bați, nu vrea să vadă;
ci-n bălțile Vicenzei și-n curând
schimba-i-va apa-n sânge paduanul,
căci prea-i rebel de-orice virtuți fugind.
Iar unde Sil' s-unește cu Cagnanul
se poart-un domn cu-atât de nalte schime,
că-i fac, spre-a-l prinde, de pe-acum arcanul.
Va plânge Feltro câte face crime
nemernicu-i păstor, hain și-atare
că-n Malta nu va-ntra mai vrednic nime.
Spre-a-l încăpea pe tot, ce cadă mare,
și câtă trudă pe-uncii-a-l cântări
tot sângele cel ferrarez pe care
ăst popă nobil are-a-l dărui,
zelos spre-a fi-n partid; și-acele donuri
conforme vieții-acestei țări vor fi.
Oglinzi sunt sus, iar voi le ziceți tronuri,
ce-n noi răsfrâng județul vrerii sfinte,
așa că ne par drepte-aceste zvonuri."
Aici tăcu. Și-apoi luai aminte
că spre-altele s-a-ntors, căci am văzut
că intră-n sfer-așa cum fu nainte.
Ci-ntâiul foc, ce-acu-mi era știut,
in față-mi stând, lucoare avea-n figură
ca și-un rubin de soare străbătut.
Plăcerea-n cer le dă lumină pură,
ca râsu-aici; dar umbra, de durere
mai multă-n iad, pe-atât se face-obscură.
"Eternul vede tot, și-a ta vedere
se-nluie-n el, încât, ferice-odor,
nu-ți poate-ascunde nici un fel de vrere.
Deci vocea ta, ce desfătează-n cor
tot ceru-n rând cu-acele lămpi divine
ce-și fac din șase-aripi hlamida lor.
De ce nu vrea dorința să-mi aline?
Eu nu ți-aș aștepta să-ntrebi cuvântul,
în tine de-aș vedea cum vezi tu-n mine."
"Bazinul cel mai larg, așa deci sfântul
vorbi-ncepând, ce apa-n el cuprinde,
afar' de-acel ce-ncunjură pământul,
spre soare-ntre potrivnici țărmi se-ntinde
așa de mult, că face meridian
acolo unde-al zilei fapt s-aprinde.
Acestei văi îi fui eu riveran
în stânga Macrei, care-n scurta-i cale
desparte genovezul de toscan.
Spre-apus și zori aproape-au zări egale
Buggia-n sud și-orașul de-unde fui
și-al cărui port văzu de sânge-o vale.
Și Folco m-a numit poporul cui
știut i-am fost, și-acestei lumi rotunde
îi dau tiparul ce din ea-l avui.
N-a ars nici Dido-n flăcări furibunde,
mâhnind pe soț și pe Creuse-odată,
ca mine-n timpul cât avui ce tunde,
nici fata din Rodope, cea-nșelată
de-al ei Demofoont, nici scos din fire
Hercul de-a regelui tesalic fată.
N-avem căințe-aici, numai zâmbire,
nu de păcat, căci el din gând ni-e scos,
ci cum prevăzu-mparte mântuire.
Aici al artei mare și frumos
efect îl vezi, aici discerni un bine
prin care-acești de sus lucrează-n jos.
Dar toate-a tale vreri spre-a-ți fi depline,
ce-n sfera noastr-aici ți se iscară,
se cade-a mai vorbi și-altfel cu tine.
Tu vrei să știi ce duh e, așadară,
în focu-acest vecin ce scânteiază
ca razele de soare-n apa clară.
Să știi că-n pacea lui se desfătează
Rahab, ce-aci-ntr-a noastră stea primită,
în cel mai mare grad ni-l sigilează.
În ceru-acesta,-n care-i vârfuită
a terei umbră, cea dintâi fu ea
prin marea-nvingere-a lui Cristos suită.
Fu just ca-ntr-una dintre roți s-o ia
ca drept trofeu a-nvingerii cei sfinte
prin mâni ce crucea-n cuie le ținea,
că,-n sfânta țară, mergerii nainte
lui Iosua ea primul fir i-l toarse,
ci-acestea papei nu-i prea stau aminte.
Orașul tău, clădit de-acel ce-ntoarse
părintelui său dosu-n primul zel,
și-a cărui pizm-atâta plâns ne stoarse,
produce blăstematul crin acel
ce-a dus și miei și oi pe-un drum nebun,
făcând păstor pe-un lup; și, pentru el,
pe marii doctori nici un preț nu pun,
nu vreau scripturi, ci numa-n decretale
fac studii-așa cum marginile-o spun.
Și papi și popi cu-acestea fac parale;
lor nu spre Nazaret le zboară gândul
spre care-n zbor Gavril făcut-a cale.
Dar Vaticanul și-alte părți de-a rândul
alese-n Roma, foste cimiterii
celor ce s-au luptat pe Petru-urmându-l,
vor fi-n curând scăpate de-adulterii."
cânt
de
Dante Alighieri
din epopea
Divina comedie
, Paradisul
, traducere de
George Coșbuc
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice