Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Cântul XXIX
Când amândoi născuții din Latonă
de Cumpănă-nvăliți și de Berbece,
își au pe-o dreaptă linie-a zării zonă,
cât timp e până-n clipa să se plece
din clipa-n care limba stă-n zenit,
când și-unul și-altu-ntr-altă zonă trece,
atât, c-obraz de zâmbete-nflorit,
privi tăcută doamna spre-a pătrunde
În punctul fix acel ce m-a orbit.
și-a zis: "Nu cer să-ntrebi, ci-ți voi răspunde
ce vrei să știi, că-l văd în punctu-al cui
cuprins adun-oricare când și unde
Nu spre-a spori perfecția sa, căci nu-i
putiință de sporit ci reflectată
să poată zice "Sunt" splendoarea lui,
cum vru,-n vecia sa nelimitată
de timp și loc, eternu-amor, voi
în nou amor a se-arăta deodată.
Nici pân-atunci inert nu toropi,
căci "dup"-ori "mai nainte" nu fusese
de-un timp când peste ape duh pluti.
Materia deci și forma, pur alese,
ieșir-unite-n actul ideal
precum din arc tricord fier triplu iese.
și, cum prin sticl-, ori ambră și cristal
lucește-o raz-așa, că-ntre venire
și-ntreag-a fi nu-i nici un interval,
așa din domnul său triforma fire
În eul ei întreg luci deodată
la timp lipsită de-orice osebire.
O concreată ordine-a fost dată
substanțelor, ca lumii culmi să-i fie,
că-n ele fapta s-a produs curată;
materia pură stă la temelie;
la mijloc ea s-uni cu actul prim
așa de strâns, c-a pururi au să fie.
V-a scris pe larg de îngeri Ieronim
c-au fost creați cu veacuri mai nainte
de-oricare altă lume care-o știm;
dar ce spui eu vi-e spus pe pagini sfinte
la mulți al căror scris din duh purcede,
și poți vedea și tu de iai aminte,
și-n parte chiar și-a voastră minte vede
că, făr-a fi perfecți, viaț-avură
motorii-atâta timp, ea nu concede.
Acum și când și cum și unde fură
creați motorii lumii tu o știi
și-ai stins trei doruri dintr-a ta arsură.
Dar, numărând, mai iute n-o să fii
la douăzeci, când tulburar-o parte
din ei pământul într-a lui stihii.
Rămașii-apoi urzeală-acestei arte,
ce-admiri aici, cu-atâta drag i-o dară
că-n veci de ea nimic nu-i mai desparte.
Căderii cauză fu acea amară
trufie-a celui ce-l văzuși și tu
cum poartă-n spate-a-ntregii lumi povară.
Rămasa parte-a lor recunoscu,
fiind modestă, mila cea divină
ce apți de-atare dragoste-i făcu;
prin propriul bun și-a grației lumină
stau ei atât de sus pe-a lumii creste,
Încât au vrerea fermă-n veci și plină.
Nu fi-ndoit, ci sigur fii de-aceste,
căci grație-a primi și merit are
pe cât de mult deschis afectu-i este.
Acum tu poți și făr de-ajutorare,
de-ai prins recolta spuselor cuvinte,
să judeci clar această adunare.
Dar, cum prin școli voi dați învățăminte
acolo, jos, de-angelica natură
că vrea, pricepe și-și aduce-aminte,
mai spune-voi, ca veritatea pură
s-o vezi, căci mulți se-ncearcă s-o confunde
cu-atât de echivocă-nvățătură.
Voioși că pot în fața lui pătrunde,
nu-ntorc motorii fața niciodată
de-a celui cui nimic nu i s-ascunde;
deci n-au nicicând vederea lor curmată
de-un nou obiect și nici nu le revine
nimic uitat prin minte divizată.
Voi, jos, visați făr-a dormi, creștine,
crezând și necrezând a spune-atare,
ci-ntr-ăștia vina-i mult mai de rușine.
Voi, jos, nu-umblați pe-o singură cărare
filozofând, așa de mult vă-ncântă
iubirea de "ce-a fi" și "parcă pare."
adânc la poală stă materia pură,
ci-n miez se strânse-astfel cu actul prim
că-n veci vor fi-n neruptă legătură.
Dar inima nici de-asta nu ni-e frîntă
atât aici, cât ni-e că urgisiți
și-ntoarceți chiar pe dos scriptura sfântă.
A ei sămănătură nu gândiți
cât sânge costă și ce mult ne place
de cei ce merg alături umiliți.
Scornește-oricare, spre-a părea, că-și face
invenția lui și ia ce născoci
drept text de-amvon și de vangelii tace.
De lună, că s-a-ntors, spun unii-aci,
când Crist murea, și că sub soare-ajunse
spre-a nu-l lăsa la noi a mai luci;
dincolo spun că singur el s-ascunse
și-așa, din jos la spâni, din sus la inzi,
că la Iudei eclipsa lui răspunse.
Florența n-are-atâția Lapi și Binzi
câte-ntr-un an și-aici și-aici și-airea
atari palavre de pe-amvon le prinzi;
așa că, neștiindu-și cârmuirea,
se-ntorc hrăniți cu vânt sărmanii mei,
dar nu-i o scuză că nu-și văd perirea.
N-a zis Hristos spre primii-nvățăcei:
Mergând voi spuneți orice scornitură,
ci sfânt le-a dat și-adevărat temei,
și-acesta le-a sunat astfel din gură
În lupta lor, credință ca să-mprime,
că lănci și scuturi din scripturi făcură.
Acum ei vin cu mofturi și cu schime
să predice și, râs când se stârnește,
se umflă-n glugi și-altce nu cere nime.
Ci-atare drac în gluga lor clocește,
că vulgul, de l-ar ști, ar da de gât
iertarea-n care-acum se-ncrede-orbește;
prin ea spori prostia-n lume-atât
că, fără probe-a nici un testimoniu,
orice-ai promite-o cred numaidecât.
De-aici și-ngrașă porcii sfânt-Antoniu
și alții mulți mai răi ca niște porci,
cari n-au decât minciuna patrimoniu.
Dar prea ne-am abătut din drum; să-ntorci
privirea ta spre dreapta cărăruie
ca drumului din timp tu să mai storci.
Angelica natur-atât să suie
În număr, grad de grad, că niciodată
nici grai uman, nici minte n-o s-o spuie;
de judeci clar ce Daniil ne-arată,
tu poți vedea că,-n mii de mii vorbind,
el suma lor n-o dă determinată.
Lumina primă,-ntreagă-n ei lucind,
În tot atâtea forme-i penetrează
pe câte sunt splendorile ce-o prind.
Căci, după cum oricare-afect urmează
tăriei ce-l concepe, felurește
și-a lor iubire, slabă ori mai trează.
În culmea deci lărgoarea ne-o privește
a vecinicei valori și câte sfinte
oglinzi creat-a-n care se-mpărțește,
tot una rămânând ca și nainte."
cânt
de
Dante Alighieri
din epopea
Divina comedie
, Paradisul
, traducere de
George Coșbuc
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice