Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Era târziu, în plină noapte. În curtea Institutului se mai aflau doar două siluete: cea a domnului profesor Eugen Manea și a directorului... Cum cele șapte mașini plecaseră, acolo, în mijloc, rămăsese, stingheră, cea albastră, a directorului... Traian Simionescu o fixă cu privirea; și-l imagină pe Lucian, surâzător, la volanul ei, iar gândul acesta îl determină să zâmbească. Ce bine-i stătea afurisitului, ca șofer... Brusc, își aminti: cheile mașinii... Dânsul nu le mai avea; rămăseseră la băiat, ca și telecomanda pentru alarmă, celularul dânsului... Uitaseră de ele, dar ce conta oare acest amănunt minor?! Era clar că o perioadă, directorul nu va mai putea intra în propria-i mașină. Eh; și?! Ce, parcă înainte, când avea cheile, intra foarte des? Nici o pagubă... Eugen Manea remarcă privirea pierdută, răvășită, a prietenului său.
citat
din romanul
Proxima
, Partea I: "O misiune specială"
de
Cornelia Georgescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice