Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Maestrului Laurian Ionică la volumul "Un ficior de plai"
La anul treișpe din mileniul trei
Când de atâtea rele avurăm parte
Și lumea era-n pană de idei
Veni Laurian cu-o nouă carte;
Își puse câte-o poză pe coperți
Să-l recunoască orișice vecină
Și demonstră pe bază de experți
Că are-n plai solidă rădăcină.
Și fi'ndcă printre bunii lui amici
Îmi place a crede că-i și subsemnatul,
De carte, mă grăbesc să țin un spici,
Că n-aș vrea să mi-o ia-nainte altul.
- Maestre, optul tău m-a bulversat,
Citindu-l, mă inundă iar eresuri,
Că-mi vine să mă mut și eu la sat
Și să mă pun pe așternut de versuri;
Să pun în cartea vieții câte-un semn
Cu pasărea cea dulce-a tinereții,
Dar și ventuze pe-un picior de lemn
Cu mult umor, așa cum fac juveții;
Să scriu de porci și chiar despre găini,
De coțofană, vulpe sau de cioară
Și mai ales de câinii din vecini
Ce dau concert în fiecare seară.
Și când idei nu mai sosesc din larg
Și nici de inspirație n-am semne,
Să ies în fața casei și să sparg
Încă vreo patru metri cubi de lemne;
Iar când ne strângem vinerea la club
Aș da și eu o replică hazlie
Confraților ce au semnat pe sub
Vreun catren marcat de ironie,
Jeanet și Robu, Gigea, Burdușel,
Nelu Vasile, Radu sau Dobreanu,
Ar apărea semeți ca din rastel
Mai nărăvași ca Any Drăgoianu,
M-ar asalta cu poante și idei,
Având cu toții spada ascuțită
Și poate l-aș chema și pe Ursei
Să nu m-aleg cu pielea ciuruită.
Dar, din păcate, viața de oraș,
Cu internet și mall îmi schimbă planul,
Mă ține arestat ca pe-un ocnaș
La fiecare pas smulgându-mi banul.
De-aceea las deoparte acest eres
Cu bogății de liniște și soare
Și plin de plictiseală și de stres
O să mă-ntorc la mine la dosare.
Și n-aș putea, maestre, să-mi închei
Discursul despre carte sau visarea,
Fără să-ți spun c-aștept cu mult teme
Să ne uimești la fel cu următoarea!
poezie
satirică
de
Marius Coge
din
revista "Cugetul"
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice