Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
După ora 20.30, puntea principală se mai eliberă, căci plecaseră și cei 14 părinți, la bord rămânând doar cei șapte tineri și instructorul lor, domnul profesor Eugen Manea. După cum era de așteptat, imediat după plecarea președintelui, Nistor își despachetă râvnitele dulciuri; le simțise lipsa... La 21.30 trapa navei se deschise; de dincolo de ea apăru directorul, singur; îi găsi pe cei din interior lucrând conștiincioși la pregătirile pentru îndelungata misiune. Toți își îndreptară pentru câteva clipe atenția spre trapă; probabil se așteptau să apară și președintele, nu doar directorul. Cum însă nu era decât Traian Simionescu, se liniștiră și își văzură în continuare de treabă. Iar directorul li se alătură rapid, dar în final păru mulțumit; Eugen Manea se ocupase de elevii săi serios, nu-i neglijase deloc; listele se prelungeau din ce în ce mai mult.
citat
din romanul
Proxima
, Partea I: "O misiune specială"
de
Cornelia Georgescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice