Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
După-amiaza, dintre părinți, doar Diana mai era printre cei șapte tineri. Privindu-și fiul, frumos și elegent, cu uniforma albastră, cu însemnele comandantului (cele șase bulinuțe sclipind "timid" pe reverul hainei), se simțea tare mândră; acela era chiar băiatul ei, la numai 21 de ani, cel mai important membru al echipajului, comandantul misiunii. Îi plăcu acest amănunt, mai ales văzându-l cum coordona activitatea, nu cu glas poruncitor, însă colegii cam țineau seama de spusele lui, sau cel puțin îi solicitau părerea. Spre seară, Diana își anunță plecarea; era cazul să meargă acasă, n-avea rost să mai întârzie, deși se simțea bine acolo, în nava aceea, aproape de fiul ei. În sinea lui, Lucian se bucura de faptul că mama lui pleca acasă, pentru că, în felul acesta, dacă domnul Stancu nu-i interzisese, o putea din nou conduce acasă la ea pe... domnișoara Barbie. Cu voce tare, nu spuse însă nimic de acest gen. O conduse pe Diana doar până la ieșirea din navă; o sărută pe obraji înainte de plecare.
citat
din romanul
Proxima
, Partea I: "O misiune specială"
de
Cornelia Georgescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice