Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Nu se putu abține să nu privească spre ea; iată câte îndura doar din cauza ei... Ea repetă discret gestul, indicându-i insistent obrazul. "Iarăși sunt neobrăzat?! Acum de ce-aș mai fi oare? Ce-am mai făcut?" se întrebă el în gând, nedumerit, încruntându-se; nu înțelegea deloc. Merse după Horațiu. Acesta îl conduse până în dreptul unei uși pe care i-o deschise doar; dincolo de ea se afla domnul Doru Dragoste, profesorul de istorie, actualmente președintele Comisiei de Disciplină a Institutului Astronomic... Ușa se închise însă în urma lui; nu prea zgomotos, dar se închise. Încăperea nu era foarte spațioasă, iar domnul Dragoste se afla la un birou. Pe birou o mulțime de dosare, iar mai în spate, pe câteva rafturi etajate, altele. Doru Dragoste își ridică ochii asupra lui Lucian; avea dom' profesor o privire tocmai potrivită numelui său; blândă, călduroasă... Iar vocea era și ea tot pe măsură...
citat
din romanul
Proxima
, Partea I: "O misiune specială"
de
Cornelia Georgescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice