Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Doar o clipă îl privi cu albastrul ochilor ei. Ce avea el de gând oare? Nu-și dădea seama! Nici psihiatria, nici psihologia n-o ajutau deloc în acele momente; pe el nu-l înțelegea deloc. Nu reușea să-l înțeleagă. De parcă toate studiile ei nu-i erau de nici un folos în prezența lui. Și de fapt, cum sau cu ce s-ar fi așteptat ea s-o ajute?! Lucian, la volanul mașinii albastre, străbătu hotărât orașul, spre centru. În curând, se putu zări o casă frumoasă, nici foarte mare, nici prea mică, înconjurată de un cordon format din polițiști, jandarmi, gardieni. A cui casă putea fi aceea? Pentru Lia părea clar că doar a unuia dintre membrii echipajului, dar a ei, sigur nu! Atunci a cui? A... lui?! Liei i se făcu inima mică, mică de tot. De ce oare Lucian o aducea aici, foarte probabil, la el acasă?! Ce urmărea de fapt?! Timidă, îl privi o clipă. Înainte de a se apropia de casa respectivă și de a trece de cordonul format de oamenii legii îi ceruse să oprească, pentru ca ea să coboare. Rostise totul șoptit, cu o urmă de teamă în glas. Teamă?! De ce?! Sau de cine?! De el?! Surprins, își întoarse capul spre ea.
citat
din romanul
Proxima
, Partea I: "O misiune specială"
de
Cornelia Georgescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice