Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Apoi Alex își primi cadourile de la colegi, îmbrățișări, urecheli și urări, așa cum era obișnuit. Părea însă mulțumit că nu mai era supărat cu Lucian; era foarte important pentru el. De aceea, chiar era vesel; parcă excesiv de vesel. Doctorița, vigilentă, îl fixă cu privirea ei albastră, dar nu-i reproșă nimic, neremarcând nimic nelalocul său în comportamentul lui. Seara, spre deliciul lunganului, urma momentul tortului, pe care Alex îl privi admirativ, parcă nevenindu-i să creadă că ar fi real, helixul unei molecule ADN învârtindu-se miraculos sub privirea lui uimită; știa că Lucian se ocupase de acest tort, doar cu mâna stângă... Geneticianul nu avea cuvinte; câteva clipe rămase tăcut, cu cuțitul în mână, uitând să sufle cele 33 de lumânări care ardeau încet, să-și pună vreo dorință în gând, sau orice altceva... Glasul colegilor îl readuseră la realitate. Stinse lumânările, își puse în gând dorința, apoi tăie emoționat helixul ADN, împărțind fiecăruia câte o felie; nu uită să-i ofere mai mult geografului.
citat
din romanul
Proxima
, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!"
de
Cornelia Georgescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice