Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Mihai
: Ah, Luci... Te înțeleg. Poate n-ar fi trebuit să-ți fi spus toate acele vorbe; știu că am fost prea dur cu tine. Îmi pare rău.
Lucian
: Nu trebuie să-ți pară rău, Mihai. Chiar meritam să te comporți astfel. Chiar mă așteptam la o reacție violentă din partea ta, dar tu ai fost destul de calm, contrar așteptărilor mele.
Mihai
: M-am străduit din răsputeri atunci să mă abțin, să nu izbucnesc, dar... Eram prea tulburat, șocat, nu mă puteam controla, concentra, gândi logic. Nu mă așteptasem la una ca asta; nu din partea ta! Eram contrariat, de aceea m-am purtat astfel.
Lucian
: Ce te-a determinat să-ți schimbi părerea?
Mihai
: Mi-am dat seama că greșeam. Am înțeles că nu aveai cine știe ce intenții, sau ce-mi trecea mie prin minte atunci.
Lucian
: Îmi închipui... Ascultă, sper că ceea ce am făcut n-a stricat cumva relația dintre tine și Ly; lucrurile mergeau așa de bine între voi doi, sau cel puțin mie așa mi se părea. Sper că prostia mea nu v-a afectat în vreun fel, pentru că n-am avut nici o clipă intenția s-o îndepărtez pe Ly de tine. N-am vrut să-ți fur prietena, iubita. Trebuie să mă crezi! Adică, eu și Ly... Cu siguranță, nu!
Mihai
: Liniștește-te! Știu acest lucru. Oricum, n-ai fi putut să mi-o iei, n-aș fi cedat așa de ușor. Aș fi luptat pentru ea; nu mă refer la bătaie, desigur... Dar știu că nu asta ai încercat. Iar în privința relației dintre mine și Ly, nu-ți face griji. Nu s-a schimbat nimic. Lucrurile merg în continuare la fel de bine între noi, relația noastră n-a fost deloc afectată, cu nimic.
Lucian
: Hmm... Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă nu Lia, ci tu ai fi intrat atunci în cameră... Oare cum ai fi reacționat?
Mihai
: Mai bine nu te întreba. Nu cred că într-o asemenea situație aș fi putut judeca în vreun fel, deci, nu știu ce s-ar fi întâmplat, cum aș fi reacționat... Mai bine că n-am intrat eu.
Lucian
: Da, mai bine...
Mihai
: Sper însă să nu mai încerci vreodată s-o săruți pe Ly, indiferent de motive.
Lucian
: Bineînțeles că n-am să mai încerc așa ceva, doar nu-s prost!
replici
din romanul
Proxima
, Partea a-II-a: "Planeta Proxima"
de
Cornelia Georgescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice