Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Origini incerte
Din două universuri, care ți-e cel mai sfânt;
Necunoscutul nimeni râvnit din neștiință
Sau semenii ce-i știi culcați demult, pământ,
Rămași de rădăcini, să ne sorbim conștiință?
La praf stelar țintim ne căutând origini
Și apăsat călcăm strivind uitate vise
Sub tălpile-n oglindă, pe luciul spart de spini
De la săgeți solare se răcorind 'n abise...
Ne retopim perpetuu din sevele străfunde
Resuscitând nutriți de-un însămi canibalic,
Ne pogorând la rând meteorite arzânde
Înfrățind zbor cu scormon de sapiens animalic.
Nici nu-i mister, în esență e punctul de plecare
De unde raza-ncepe se percepând privire
Ce-ar releva ce suntem; noi, Univers se pare!?...
Arar ne amintind că-i suntem contopire.
Ne creștem trupuri noi din vechile schelete,
Culegem mere roșii din cărnurile-n humă
Și pâinea o plămădim din brațele de fete...
Ne parfumăm de roze din lacrimi-ochi de mumă!
Suntem o coajă groasă pe astrul planetar
Călătorind în vid, stingheri, neplânși, uitați;
Niște orfani, doar mintea cătându-și un amnar
Ce s-a aprins scânteie din palmele de tați...
Pe coapsele de mame... Copii sacrificați!
poezie
de
Daniel Aurelian Rădulescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice