Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Toamna
Străbatem iarăș parcul, la pas, ca mai nainte.
Cărările-nvelite-s cu palide-oseminte.
Aceeaș bancă-n frunze ne-așteaptă la fântâni.
Doi îngeri duc beteala fântânilor pe mâini.
Ne-am așezat alături și brațu-i m-a cuprins.
Un luminiș în mine părea că s-ar fi stins.
Mă-ndrept încet spre mine și sufletul mi-l caut
Ca orbul, ca să cânte, spărturile pe flaut.
Vreau să-mi ridic privirea și vreau să-i mângâi ochii...
Privirea întârzie pe panglicile rochii.
Vreau degetu-i ușure să-l iau să i-l dezmierd...
Orice vroiesc rămâne îndeplinit pe sfert.
Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plânge?
Apusul își întoarce cirezile prin sânge.
O! mă ridic, pe suflet s-o strâng și s-o sărut -
Dar brațele, din umeri, le simt că mi-au căzut.
Și de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, înc-o dată
S-aplec la sărutare o frunte vinovată
Să-nvingem iarăș vremea dintr-o-ntărire nouă
Și să-nviem adâncul izvoarelor de rouă.
Și cum scoboară noaptea, al'dată așteptată,
Îmi pare veche luna - și steaua ce se-arată,
Ca un părete de-arme, cu care-aș fi vânat.
Și fără glas, cu luna, și noi ne-am ridicat.
poezie celebră
de
Tudor Arghezi
din
Cuvinte potrivite
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice