Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
De unde mai sunt?...
Sunt mic, pueril, mi-au avânt și m-arunc să alunec,
Mângâi iarăși cu mâna miros de parchet lustruit,
Sau pititea mă joc la podeț până totu-i întunec
Și colind dimineți până-n seară de vară, sunt ud ca topit.
Îmi fac din conserva cu apă și-un pic de carbid
O bombă ce-o aprind c-o prăjină de foc să fac zgomot,
Sau plec cu prieteni prin praful cel gros ca de-un tren ropotit
Până-n josul la gârlă; n-am banii de ștrand zi de zi ca să-not!
Am sabie-n lemn, mi-e făcută de tata, mă vreau cavaler
Și fac strategii prin ceairuri pe coaste, prin luncă.
Stau cu ochii deschiși pe o iarbă de mal și privesc către cer
Alergând în mister cu car mare sau mic de pe bolta adâncă.
Mă bucur de zgomot de pietre ce-arunc sus pe tabla bunicii
Și-i intru pe geam ca să-i fur din cutii cu cacaua-n zahar
De-i plecată să curețe pir de pe stratul fiorilor fricii
Ce știu că-i mormânt... dar e tot numai flori pe răzor, în pahar.
Am fost iepuraș, fluturaș, mai târziu un vulpoi
În scene la școala primară sau când încă făceam grădiniță;
Mă văd le cântând celorlalți "Nea Alecu" la muzică, apoi
Stric sania fiicei directorului, alunec și-i cad... pe pojghiță.
Mi-am plantat singur pom, stau și-ascult cânt de fluier
Ce-l cântă un pitic, Vasilică, ce-l are bunica la oi.
Mă urc până-n vârf în dudul din față să văd de unde-i șuier
Ce-aud zi de zi din oraș când e trei și părinții se-ntorc amândoi...
Ah, cât timpu-i ce aveam, nicio grijă să-mi tulbure minte;
Jucam porcii la zid sau la țurcă băteam până seara...
Nici timp să mănânc nu mai am, fericitul, copilul cuminte
Și-am lacrimi uscate pe-obrazul cel umed, făclie ca ceara...
poezie
de
Daniel Aurelian Rădulescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice