Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Maestrului Nicomah, la vol. "Genoveva de trabant", lansat la Craiova
Să vii, maestre, iar la noi
Când alt volum va fi să scoți,
De vrei ca să ne faci eroi,
Aici ne vei găsi pe toți.
Te așteptăm, se înțelege,
Dacă picioarele te țin,
Primindu-te ca pe un rege,
Că doar la noi ești membru plin.
În inspirații de ai parte
De dame emanând parfumuri
Să scrii iar carte după carte
Și să ne ții mereu pe drumuri.
Cum suntem pricepuți la glume,
Câte-un volum dacă ne lași,
Vom face-aprecieri postume
Ca și la marii-naintași.
Apreciind, câte-olecuță,
Din operă, pe cât putem,
Nu îți vom da vreo butelcuță,
Însă din palme tot bătem.
La Botar, ca-ntre vechi confrați
Felicitarea de rigoare,
De-a fi venit din Romanați
Cu-n spirit de-o așa valoare.
poezie
de
Laurian Ionică
din
Un ficior de plai
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice