Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Ruta spre singurătate
Să nu-mi invadez gând cu tristeți stau planton
Fiindcă nu știu cum de se face de-s cam părăsit;
Cum împărat sau rege ce-a urcat pe tron
Și nimeni nu-l mai vrea, doar locu-i hărăzit.
Așa-i se pare scris când te-nconjuri de-ai tăi,
E numai o nălucă crezul de împreună
Căci zborul de acasă nu are înapoi
Și lumea-i azi sihastră, nu e la braț, de mână.
Or fi adolescența sau tinerețea crudă,
Doar ele gustul aprig de castul anturaj
Și adultul egoismul de-agonisit feudă
Cu împânzit copii, feriți de derapaj?...
Iar mai târziu când pleacă și ei și ai nepoți
Este final de rută la trenul personal
Golit; rămas cușeta în care vise-ți porți
C-un aliat de-o viață?... Trecut sentimental!
Nici certitudini n-am c-ar fi la fel la toți
Dar parc-așa se-ntâmplă în lumea mea restrânsă
Și atunci mă plâng, deplâng, să știe strănepoți
Că totu-i ciclu scurt... de-o viață nepătrunsă!
poezie
de
Daniel Aurelian Rădulescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice