Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Elegie
De lacrimi înfocate, vai! genele-mi sunt pline
Și mâna-mi acum rece pe harpă a-nghețat;
Străină mi-este lumea d-acuma pentru mine,
Căci ce-am iubit în viață ca visul a-ncetat.
Aveam un frate tânăr a căruia junie
Ca râușor de lapte luase cursul lin,
Ce în a sa ferice, plăcere, bucurie,
Zicea cu vorbă dulce: "Eu nu voi să suspin!"
Aveam și-un tată încă, amic cum și părinte,
A cărui gene albe în plâns au fost albit.
Dar vai! ei dorm acuma în tristele morminte,
Copilul lângă tată, precum au viețuit.
Iubeam o copiliță, o tânără suflare,
O floare matinală ce crește surâzând,
Ce fără să adune în viață-o sărutare
În dimineața vieții a încetat cântând.
Tot ce-am iubit în lume a încetat din viață,
Și iarba primăverii sub pașii-mi s-a uscat;
Al vieții mele soare s-a stins colo în ceață
Și anii mei de tineri în dor s-au întristat.
Eu am trecut ca floarea aici în astă lume,
Dar inima-mi zdrobită atât a pătimit!
Ah! d-aș fi fost o floare purtând un dulce nume,
Aș fi trecut prin viață și n-aș fi suferit.
poezie clasică
de
Dimitrie Bolintineanu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice