Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Neîntreruptă neșansă
Câtă minciună-i adevărul cu suferința-i creatoare
Și-i prea târziu să-mi folosească un adevăr mințit o viață,
Cel ce-l discern din rău avut să n-am puteri de denigrare
Și mi-e exemplul cert, palpabil că pe-alții soarta îi răsfață.
Din rău în rău când merge totul și tot aștepți să se sfârșească
Dar tot el e doar o-amăgire de început ce nu se leagă
Și pică iar în disperare ce suflet, trup stă să rănească...
E semn că totu-i incurabil și întâmplarea nu se bagă.
E-atât de adunat neșansă se mărgelând pe lanțul greu
Ce ține ancora de fund să-oblige la inert speranță,
Ba mai mult înspre abis să tragă se adâncind mereu, mereu
În prăvălire-n anoxie când te pierzi tot, îți pierzi creanță.
Ai vrea să te ridici, nu poți și biciul picură în fluviu
Cum e hipnoza neîntreruptă; trântit la sol în oarbă transă
Și aștepți din somn să te înalți, să răbufnești cum un Vezuviu,
Tânjind neputincios norocul să-ți dea un deget... să-l prinzi șansă.
poezie
de
Daniel Aurelian Rădulescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice