Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Cafeneaua albastră
În albastrul palpabil, nefericirea este
complementară fericirii întocmai ca
finitul dintr-o stea, care se nașe în infinit.
Suntem Adam și Eva în căutarea
Edenului pierdut, sperând că Dumnezeu
ne poate readuce în acea starea de grație.
E, de fapt, o stare de complementaritate.
Edenul este acum un spațiu gol, invizibil,
și aparent absent, un spațiu în care au rămas
doar cuvintele noastre. În scurgerea timpului și
în cafeneaua albastră cu mese ponosite, noi
bem zi de zi cafeaua ca pe un medicament
amar și încercăm să dăm un sens vieții. Într-un
paradis iluzoriu și absolut real, care este viața pe
pământ, ne iubim cu disperare și muncim, fiind mai
mult sau mai puțin indiferenți. Simțim, totuși, cum
infinitul iubirii se cuibărește în finitul vieții. Dumnezeu
este sus și noi învățăm, cu tristețe, cum să-L iubim.
poezie
de
Marieta Măglaș
din
Poeme
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice