Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Un tăciune și-un cărbune
M-apuc de scris... că n-am de ce,
Mă țin c-o frază foarte lungă,
Și-apoi comprim în fiece
Vers, totul, după ce m-alungă.
Trădez cuvintele și-apoi
Le las în pace să se lupte,
Sperând că din acest război
Vine tăcerea să se-nfrupte.
M-apuc de scris în așteptarea
Unui motiv să nu mai scriu,
Dar parcă mi-am pierdut răbdarea
Și-ntreb orice cuvânt: Ești viu?...
Și-n loc să-l scriu grăbit în piatră,
Îl fac încet un semn în mine,
Precum un țest plouat în vatră,
Cu dorul focului în sine.
Căci dacii nu scriau deloc,
Deși păstrat-au Focul Viu,
În jurul focului, ci-n foc;
Doar eu, deși m-ai stins, mai scriu.
poezie
de
Marius Robu
din
Aproape alb
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice