Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Zădărnicie
Odată, demult,
am vrut să mă mut în sufletul tău, dar,
când am deschis ușa, era cineva înăuntru care
mi-a făcut semn cu mâna că
nu mai sunt locuri disponibile!
Apoi, am vrut să sar, pur și simplu, în inima ta,
căci zărisem acolo un măr irezistibil de roșu, dar,
ca să ajung la el,
trebuia să trec peste o punte
foarte îngustă și surprinzător de fragilă,
de pe care, chiar la primul pas,
aș fi căzut în prăpastie și...
n-aș mai fi putut ieși de acolo,
niciodată...!
Pe urmă, am vrut să mă agăț de ființa ta
sau măcar de mâna ta dar,
fiindcă mi-o întindeai de pe celălalt mal,
am ezitat...!
Am ezitat atât de mult, încât tu
ai obosit până la urmă și,
înainte ca eu să mă dezmeticesc,
ai dispărut...
Ai dispărut și
ai început să te risipești:
a toamnă, a zădărnicie, a destin...
Acum, nu-mi mai rămâne decât
să caut urmele pașilor tăi,
ale glasului, ale întregii tale ființe...
Uneori, le regăsesc în mireasma unui măr...
îl privesc stupefiată: e atât de roșu...
oare unde l-am mai văzut?
Alteori, îți aud glasul în cuvinte,
dureros înșiruite, pe o margine de infinit:
toamnă, zădărnicie, destin...!
Prea multe cuvinte, pentru un singur înțeles: absurd!
Dar, de cele mai multe ori,
când îmi ridic ochii spre imensitatea albastră,
dintr-un colțișor, mai azuriu decât cerul însuși,
îți regăsesc ființa întreagă,
alcătuită dintr-un singur cuvânt: iubire!
poezie
de
Iulia Mirancea
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice