Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
În primăvara lui '79, când am plecat la Cluj, la Colocviul Eminescu, am crezut o clipă că l-am apucat, în fine, pe Dumnezeu de picior. Am întâlnit acolo o insă care mi-a dat niște semne vagi de simpatie. Era cu vreo patru ani mai mare ca mine, deja absolventă, repartizată profesoară într-un orășel ardelean. Făcuse engleză și română. Era urâțică, șleampătă, când mergea părea că se-mpleticește la fiecare pas. Tot ce purta pe ea părea aruncat cu furca. De la-nceput ne-am simțit bine-mpreună: doi nebuni, doi închipuiți. Eu vorbeam numai în citate din autorii mei preferați, ea doar ironic și parabolic, încât uneori, în lungile și savantele noastre discuții de pe străzile Clujului, ne dădeam seama că fiecare vorbea de fapt despre cu totul altceva decât credea celălalt. La un moment dat, s-a oprit lângă un felinar și m-a-ntrebat: "Nu crezi că tot Clujul ăsta e doar un joc al minții? Un vis din care va trebui o dată să ne trezim?" Până și eu mi-am dat seama de livrescul idiot al frazei și i-am răspuns sarcastic: "Nu crezi că Borges a zis ceva asemănător despre Buenos-Aires?" "Nu, nu, eu chiar cred în asta. Chiar cred că nimic nu contează, că totul e visul nostru sau visul altcuiva despre noi..."
Mircea Cărtărescu
în
De ce iubim femeile
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice