Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Și sufletul
Și sufletul
când vrei să-l cunoști
trebuie să privești
în alt suflet.
Străinul și dușmanul l-am văzut în oglindă.
Erau buni băieți, tovarășii; nu strigau
nici de oboseală, nici de sete, nici de îngheț,
aveau comportarea copacilor și a valurilor
care acceptă vântul și ploaia
acceptă noaptea și soarele
fără să se preschimbe în schimbare.
Erau băieți buni; zile întregi
asudau peste vâsle, cu ochii plecați,
respirând ritmic
și sângele lor colora o piele supusă.
Cândva au cântat, aveau ochii plecați
trecând pe lângă insula de cactuși, pustie,
în amurg, pe dincolo de Capul Câinilor
care latră.
Când vrei să-l cunoști, spuneau,
trebuie să privești în alt suflet, spuneau
și vâslele loveau bronzul mării
în apus.
Am lăsat multe capuri, multe insule, marea
care dă-n altă mare, pescăruși și foci.
Dezolate femei, cu suspine, cândva,
plângeau după fiii lor pierduți
și altele blestemând îl căutau pe marele Alexandru
și glorii îngropate în adâncurile Asiei.
Am tras la țărmuri pline de arome nocturne,
de ciripit de păsări, de izvoare ce-ți lasă-n palme
amintirea unei mari fericiri.
Dar nu se terminau călătoriile.
Sufletele lor s-au făcut una cu vâslele
cu austera față a provei,
cu dâra timonei,
cu apa dispersându-le chipul.
Tovarășii au sfârșit rând pe rând
cu ochii plecați. Iarăși vâslele lor
spun locul unde dorm în nisipuri.
Nimeni nu-i mai știe. Dreptate.
poezie celebră
de
Giorgos Seferis
din
Argonauți
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice