Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Ultima noapte
În matinal sfârșit de vis
adulmecând aroma pernei,
te-am urmărit în fund de iris;
ți-am căutat lucirea perlei.
Te caut în oglinda trează
în dimineți ce îmi sunt goale
de suflet, ce se-nfricoșează
de nu pot cap să-ți pun în poale.
De-am vrut să îmi ghicesc norocul,
te-am căutat în elixirul
străfundului desen, ce focul
cafelei ți-a-ntregit profilul.
Te caut în amiaza mare
în orice chip... Să-ți ascult glasul
mi-ascut auzul... Să-ți simt pasul
mă-ngenunchiez pe-orice cărare.
Te caut în amurg pe boltă,
pe cerul mov cu licăriri;
cum bobul rar, sădit-recoltă,
te caut zâna-n povestiri.
Te regăsesc sleită-n somn
și mă topesc în caldu-ți trup;
un fir de dor ce-ating diform
de-o boare-n vis neîntrerupt.
Te țin, m-agăț cu disperare,
să-ți fiu alături mângâiere;
vreau noapte doar de-acum, nu soare...
s-am hrana-ți, de nectar și miere.
poezie
de
Daniel Aurelian Rădulescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice