Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Nepoții
În viața mea, nicicând n-aș fi crezut
Că am să fiu vreodată fericit
De-ai mei copii pe care i-am făcut,
Pân' ce nepoții-n lume s-au ivit,
Căci de ai mei băieți ce-au tot crescut
Zi după zi, fi'nd veșnic ocupat,
Abia acum, când anii au trecut,
Realizez că nu m-am bucurat,
Dar de nepoți, adică nepoței,
Când vin la noi mereu sunt bucuros,
De cum apar și-n brațe-mi sar toți trei,
Și cerul pare mult mai luminos!
Iar mai apoi devin chiar exaltat,
Când facem câte-o boacănă, belea...
Nici vorbă... cum pe vremi eram blamat,
Nevastă-mea de mine să se ia!
Și-n special, cum sunt ei de vioi
Și-ntr-una mă aleargă pân' asud,
De-atâta gălăgie, tărăboi,
Nici soacra nu e chip s-o mai aud...
Că de știam ce fericit voi fi,
Indiferent ce o să credeți toți...
Pe cinstea mea, și nu vă zic prostii...
Făceam direct, de la-nceput, nepoți!
poezie
satirică
de
Valeriu Cercel
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice