Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
N-am să-ți spun
N-am să-ți spun, pădure,
cum m-au încălzit ramurile tale,
în iernile de piatră înghețată
când luna-n oglinda nopții
îmi așeza pietrele pe suflet și râdea.
Am vrut să le rostogolesc pe drumuri
dar nu purtau nici un nume.
N-am să-ți spun, iubire,
cum ți-am verificat polii magnetici
lipiți pe inima cuvâtului.
Am să incep să-mi sculptez dorul
pe porțile templelor.
N-am să-ți spun, moarte,
bucuria pământului în care prefaci totul
și-mi oprești inima la clipa
în care o pasăre vine la geam
și-mi fură singurătatea.
Numai tu, viață smintită,
cu ghimpi și flori,
faci în fântâni ziduri,
construiești cetăți
pe care vrei să-ți rămână însemnele,
și ele se vor dărâma.
N-ai putea să mă păstrezi
cu certificat de războinic ne-nvins?
Nu în cuvinte scrise pe undeva,
necunoscute ori șterse,
ci uitat pe pământ, într-un timp
pe care acele ceasurilor
îl măsoară rotindu-se invers.
poezie
de
Nicolae Vălăreanu Sârbu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice