Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Tao este drumul și drumețul. Drumul fără început și fără sfârșit pe care îl bătătoresc toți muritorii, dar pe care nimeni nu l-a creat, căci drumul acesta este viața însăși. El este totul și nimic. Din el purced toate, toți trec pe aici, îndreptându-se spre același infinit, se adaptează lui, ca să se întoarcă tot acolo de unde au plecat. Este un pătrat fără colțuri, un sunet pe care auzul nu-l poate percepe, o imagine cu forme neînchegate. Este o plasă imensă ale cărei ochiuri sunt largi ca nesfârșitul mărilor, și totuși nimic nu se poate strecura printre el. Este sanctuarul unde își găsesc cu toții refugiu. Nu este nicăieri, dar nu e nevoie să te uiți pe fereastră, ca să-l vezi lângă tine. De la el înveți taina să nu mai dorești dorințe, ci să lași lucrurile să-și urmeze cursul lor. Este cel care se umilește pentru a se mântui, căci cel ce se umilește se va înălța și trufașul se va umili. Decăderea este însăși esența succesului, iar succesul nu este el însuși decât o intermitență a decăderii, căci cine ți-ar putea spune dinainte clipa când înfățișarea unui lucru va întoarce cealaltă față. Cel care tânjește după dragoste, o va găsi în liniștea și inocența începutului. Blândețea asigură izbânda celui care atacă și mântuire celui care se apară. Ca să fii puternic, va trebui să-ți înfrângi înainte de toate, propriile tale porniri.
definiție
de
W. Somerset Maugham
în
Fumul amăgirilor
, XLVIII
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice