Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Porumbelul
Zările pășeau timide peste-a nopții umbră rară,
Câmpurile-nrourate cătau mute blândul soare,
Vântul se-nteți o clipă peste holda de secară
Unde, singur, porumbelul își dă ultima suflare.
Paiele foșnesc a bocet, îngrozită piere luna,
Buruienile din preajmă plâng pe note de vioară
Iar pământul se desface, primitor ca totdeauna
Și în cimitir transformă întreg lanul de secară.
Alicit de braconierii ce-și reglează-n păsări tirul,
Purtătorul de mesaje și-a găsit un crud sfârșit
Și prin moartea sa, iubirea, înzecit plătește birul
Căci biletul din inelu-i nicicând nu va fi citit.
Nările-i sunt încă sobre, ochii cată către cer,
Ghearele sunt încordate, trupul țeapăn, gâtul flasc...
În această nemișcare, încărcată de mister,
L-a împodobit natura cu o robă de damasc.
De acum a lui aripe nu vor mai mângâia norii,
Nu vor mai săruta tainic aerul la înălțimi
Iară fetei ce-l așteaptă, timpul va toci fiorii;
Sfâșiat și dorul moare de-a tăcerii ascuțimi.
Nimeni nu-i va ști povestea, țărna tace, norii tac,
Ucigașii cu alice au uitat de el de-o vară,
Cei doi tineri, de iubire, nu se caută și zac
Doară pâinea-i știe taina, pâinea neagră de secară...
poezie
de
Nicușor Dărăbană
din
Nechibzuitele iubiri
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice