Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Elegia întâia
Închinată lui Dedal, întemeietorul
vestitului neam de artiști, al dedalizilor
I
El începe cu sine și sfârșește
cu sine.
Nu-l vestește nici o aură, nu-l
urmează nici o coadă de cometă.
Din el nu străbate-n afară
nimic; de aceea nu are chip
și nici formă. Ar semăna întrucâtva
cu sfera,
care are cel mai mult trup
învelit cu cea mai strâmtă piele
cu putință. Dar el nu are nici măcar
atâta piele cât sfera.
El este înlăuntrul desăvârșit,
și,
deși fără margini, e profund
limitat.
Dar de văzut nu se vede.
Nu-l urmează istoria
propriilor lui mișcări, așa
cum semnul potcoavei urmează
cu credință
Caii...
II
Nu are nici măcar prezent,
deși e greu de închipuit
cum anume nu-l are.
El este înlăuntrul desăvârșit,
interiorul punctului, mai înghesuit
în sine decât însuși punctul.
III
El nu se lovește de nimeni
și de nimic dăruit în afară
prin care s-ar putea lovi.
IV
Aici dorm eu, înconjurat de el.
Totul este inversul totului.
Dar nu i se opune, și
cu atât mai puțin îl neagă:
Spune Nu doar acela
care-l știe pe Da.
Însă el, care știe totul,
la Nu și la Da are foile rupte.
Și nu dorm numai eu aici,
ci și întregul șir de bărbați
al căror nume-l port.
Șirul de bărbați
îmi populează
un umăr.
Șirul de femei
alt umăr.
Și nici n-au loc. Ei sunt
penele care nu se văd.
Bat din aripi și dorm
aici,
înlăuntrul desăvârșit,
care începe cu sine
și se sfârșește cu sine,
nevestit de nici o aură,
neurmat de nici o coadă
de cometă.
poezie celebră
de
Nichita Stănescu
din
Elegii (Cina cea de taină)
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice