Ziua trece în mod obișnuit
Citesc din Dostoievski, nu știu de ce
Îmi vine să plâng, nu am plâns niciodată,
Aș merge în oraș, ceva mă ține legat de casă,
Ca pe un câine în lanț,
ziua trece așa, cam într-o doară,
voi ce ați face în locul meu?
Norocul nostru este că iubim,
Dar apreciem noi acest noroc?
Ne gândim la moarte cu indiferență,
Când nu ești în pericol, nu ești puternic,
A fost pe la mine Hoelderlin,
Era nebun, mi-a spus că nimic
Nu are rost, l-am contrazis,
El s-a enervat, a trebuit să chem
Infirmierii, apoi am plecat în oraș,
Magnolia înflorise, locul de joacă
Al copiilor era plin, mi-am ronțăit
Necazurile și am început să râd. De câte ori mi-am renegat ființa,
mi-am revăzut copilăria-n vis,
executat de propriile cuvinte,
sufletul meu zbura în paradis,
ți-am respectat întotdeauna existența,
Doamne, de ce-ai tăcut mereu?
Păcatele mi le privești cu-ngăduință,
Păgânilor le lași un eu și-un zeu,
Iar versul Tu mi-l pui să spună
Tot ceea ce trece prin perversă mintea mea,
În timp ce buha nopții îmi șoptește,
"Joci pân-la capăt ori nu mai juca".
|
Module dinamice