Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Plecare
E groaznic că s-a inventat plecarea
-Ce de când știu mi-a dat melancolii-
Împovărându-mi gândul cu uitarea
Ce-mi ia din loc, în timp... din reverii.
Dar nu-i așa?!... Sau poate nu tot timpul
-Ce-am căutat zadarnic să dezmint-
Crezând că despărțirea-i anotimpul,
Mereu alt-nou, frumos... avid să-l simt!?
Sigur, de când mă știu, am iubit marea,
Cea unde valul sparge stâncile-n nisip
Sau mângâie doar plaja cum sudoarea
Pe pielea caldă... leac într-un risip..
De ea mi-e veșnic dor și-i plâng plecarea
De-ultim talaz ce nu vreau să mă spele
De veșnicu-i murmur foșnit și-nfiorarea
Iubirilor vacanțelor... prefigurate-n iele.
Când plec e ca și ruperea de coaste
Cu smulsul inimii și creierul în stoarcere
Cu teama veșnică de părăsiri nefaste
Ce nu se-ntorc la rugi... pentr-o întoarcere.
Știind riscul de despart definitiv
Plecările mă deztrupează-adânc
Și-ncerc dezesperat să n-am motiv
De consonanțe triste... le-ngropând.
Am frica, ce-a vecină când se moare,
Căci părăsirea-n nesfârșit se reproduce
Acumulându-se-n finalul de plecare...
C-un sens unic și fără de răscruce.
poezie
de
Daniel Aurelian Rădulescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice