Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Visez melancolii
singurătatea mă cheamă să vin acasă,
de ce să mai umblu prin lume haihui,
aș vrea să mă-nfășor în mătasea ei
ca un fluture care așteaptă să devină larvă.
toamne cu febră, dezolante, oarbe,
m-așteaptă adesea la poartă,
mă calcă în picioare ca pe-o frunză moartă.
n-am năvălit în sufletul cuiva
și n-am călcat silaba de durere,
nu am avut și nici nu am avere,
mi-e dor de mine însumi și încă de ceva.
nu știu dacă se stinge timpul lui a fi,
și nici trecutul timp al lui a fost,
vreau să fiu eu, cel care-am fost,
și să visez melancolii.
știu că nu seamăn cu străbunii
am sufletul boem de cârciumi sumbre,
și corpul meu se clatină pe umbre,
sunt un lunatic, vecin cu nebunii.
această toamnă mă sufocă sigur,
mi-a luat tot aerul ce-l respiram,
sunt pasărea ce n-are stare
și zboară singură din ram în ram.
poezie
de
Ion Ionescu-Bucovu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice