Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Altarul tinereții veșnice
iubita mea coace pâine în cuptorul lui august,
stau la pândă flămând și trist așteptând să fiu miluit cu trup de grâu amestecat cu iubire.
foamea mă trage de plete, simt cum se apropie pământul de buzele mele
și îmi vine să îmi țip vinovăția pe ulițele neuitate ale copilăriei.
mă simt atât de păgân în fața sfintei pâini,
ochii îmi curg precum rugăciunile mincinoase
nici un cuvânt nu îmi poate rupe în două așteptarea, nici unul.
în palmele întinse primesc cerul trist al ochilor tăi
și felia de pâine udată cu roua dimineților amânate.
poezie
de
Eduard Dorneanu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice