Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Urmași străbuni
Mi-e frică pentru viitorul care-a fost,
Când mă afund în cunoștințele incerte;
De timpul dus, ce va urma de-un permafrost,
Sau de vom arde în vreun sor, încet, în trepte.
Sunt îngrozit de ignoranța de prin școli
Neîmpărtășind din știința din străbuni,
Uitând de genii; "dive" făcând idoli
Și demiurgi veroși, "regi" noi, dintre nebuni.
Regret, indiscutabil, timp pierdut
Să-nvăț percepte-n loc de experiențe
Ce-aș fi avut câștig... Eram mai priceput,
Precum bunica -din legende- prin pasențe.
Sunt încă un tomnatic de copil
Și-am frica de pieire, într-un zadar;
De-a nu trăi realu-n timp util
'ntr-o lume fără mall... doar c-un bazar.
Deplâng, fără de lacrimi, ce va fi,
Că-ncep să calculez ani de trăit;
Cu gând la buni, ce debitau "prostii"
De gânduri, nesfârșite, de-un sfârșit.
Suntem o umanitate, în cercetare
De trecut -un viitor plin mistere-
Ce ne-ar fi panaceu de dezlegare
La ce nu știm. Ne prosternăm a cere.
Ne redescoperim, naivi, urmași
De culmi, ce-n timp, demult, am fost deja;
Ca-ntr-un mister, nesățios atrași
De cum era... Și vis ne e la fel, de-a exista!...
poezie
de
Daniel Aurelian Rădulescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice